Construcția casei

Termoizolarea acoperișului

E impresionat cât de mult s-a schimbat atmosfera de când am închis acoperișul. Pentru că l-am închis cu vată bazaltică.  Vrei să vezi cum au decurs lucrurile? Uite, mai jos, episodul dedicat.

Primii pași

Înainte să ne apucăm de montajul vatei bazaltice, ne-am asigurat că am terminat etapele de tencuire și turnare a șapei. Asta, ca să nu ajungă apă/vapori în vata bazaltică și să rămână blocată pe acolo. Tot înainte de etapa asta, i-am oferit primului rând de astereală protecție la foc, mucegai și de-astea.

Bun, a durat ceva până am ajuns la etapa asta, dar am ajuns aici. Cum ne-am pregătit? Prima oară a venit echipa pe șantier și a luat măsurile acoperișului. Care, în cazul nostru, nu e parte din pod, ci este chiar tavanul. Acum, că avem dimensiunile, știm cam cât o să ne coste. 🤑

Ce-mi place mie atunci când lucrăm cu echipe care au mai multe proiecte este că se mișcă repede.

Montajul vatei bazaltice

Ai luat la cunoștință deja de pe vlog că am pus 35cm de vată bazaltică la acoperiș. De ce 35cm? Ajung 20cm! Ați aruncat banii! Nu știu dacă i-am aruncat, dar știu că ne ajută să ajungem la o casă eficientă energetic cu un necesar de încălzire de 24kWh/m²a și necesar de răcire de 25kWh/m²a. 👷‍♀️👷

Pentru că punem 35cm de vată și căpriorii noștri au doar 10cm, a trebuit făcută o extensie. Extensia asta e de mai multe feluri (lemn, profile de aluminiu) și se alege în funcție de situația de pe șantier.

Am fi mers pe varianta de profile de aluminiu de care prindeam direct plăcile de gips carton, Dar avem nevoie de un spațiu tehnic de 10cm între vată și plăcile de gips pentru încălzirea/răcirea în tavan. Încălzire în tavan? Măi, la voi casa e cu susu-n jos! 

Așa că am făcut o extensie de lemn care să susțină vata. Cel mai bine ne lămurim cu niște poze.

După cum se vede în poze, structura asta este prinsă de căpriori și ne pregătește spațiul necesar pentru vată. Treaba asta a durat cam jumătate de zi. Ninja!

După asta, s-a montat primul strat de vată de 10cm, între căpriori. Asta, ca să fie la nivel și ca să putem îmbrăca și căpriorii complet cu al doilea rând de vată. Cu ultimul rând de vată am ajuns la nivel cu extensia noastră de lemn. Au fost trei straturi de vată, 10cm, 15cm, 10cm.

Toată treaba asta a durat 1 zi. Ninja! Acum să trecem la următoarea etapă. 

Folia antivapori și etanșarea

Ai văzut în vlog cam cum se montează folia și ce rol are. Ține vata bazaltică departe de umezeala care se formează prin casă. Pentru nopți liniștite și dimineți uscate. Un fel de scutec.

Folia antivapori și profilele de aluminiu
Folia antivapori și profilele de aluminiu.

Bun. Am învelit tavanul cu folia asta. Acum, noi vrem să deținem controlul în casa asta. Așa că, pentru a nu avea pierderi necontrolate, am etanșat intersecțiile și străpungerile în folie cu niște benzi de etanșare. Alea albastre din poză. Uite așa nu fuge nimeni din casa asta, nici friguțul, nici căldurica.

După asta, am montat și profilele de aluminiu. Sistemul de profile a fost prins de sistemul de lemn. Avem nevoie de el ca să putem agăța plăcile de gips carton, ca să avem un tavan frumos. Am etanșat și străpungerile rezultate din acest proces.

Bun, am etanșat pe sus. Dar am coborât cu folia și pe pereți. V-am zis, nu scapă nimic din casa asta. Aici, ca să lipim folia antivapori de perete, am folosit o bandă de etanșare tencuibilă. Uite niște poze lămuritoare.

Urmează să facem și un test de etanșeitate, blower door test se numește, ca să aflăm dacă totul a fost făcut corect. 

Plăcile de gips carton

Bun. Ce-am făcut? Am montat vata bazaltică, folia antivapori, profilele de aluminiu, am etanșat străpungerile. Ce facem acum? Ne apucăm de montajul plăcilor de gips carton.

Avem toate culorile posibile de plăci. Un curcubeu. Avem roșu la etaj, antifoc. Verde pe la băi, antiumezeală. Alb peste tot pe unde a mai rămas loc, n-are super-puteri, dar ne place și de el.

Echipa care a termoizolat s-a ocupat și de montajul plăcilor de gips. Cel mai important a fost montajul la etaj, acolo unde avem și folia antivapori. E aceeași echipă care s-a ocupat și de etanșat și știu cum să aibă grijă la montajul plăcilor, ca să nu apară străpungeri nedorite. Și dacă tot ne-am apucat, am continuat și cu parterul.

Bun. Avem un acoperiș izolat termic, etanșat și placat. Frumos. Ne apucăm de glet? 😁


Detalii și costuri

  • Durată: 4 zile
  • Cost: 25000 lei | manoperă + materiale (vată, barieră de vapori, benzi, profile, plăci gips, șuruburi...)

Am omis detalii care te interesează? Lasă-ne un comentariu mai jos și dacă știm răspunsul, îți răspundem.