Construcția casei

Am montat tâmplăria cu precadre

Din start, vreau să mă laud cu geamurile mele extrem de frumoase. Sunt câteva geamuri mari, altele mai mici, unele fixe, altele cu deschidere, iar configurația aleasă arată spectaculos!

Dar, să lăsăm designul și să vorbim despre eficiență. Am invitat-o pe Mihaela Brinzea de la Octalex să vorbim despre montajul tâmplăriei noastre la standard de casă pasivă și am detaliat subiectul.

După ce urmărești clipul, poți să te întorci aici pentru un rezumat. Enjoy!

Ce fel de tâmplărie am ales?

  • Tâmplărie PVC
  • Sub-Brand: Stars by QFORT
  • Serie Profil: PVC 6 STARS
  • Geam: 48 Planistar Sun 4+F4+LowE 4(Ar+We)
  • Marcă Fer: Roto NT Titan mat
  • Toc: 73mm
  • Cercevea: 84mm
  • Culoare: Gri Antracit

Pentru că noi nu știam de la început ce semnifică “hieroglifele” care descriu pachetul de geam, o să le explic eu aici.

Ce înseamnă 48Planistar Sun4+F4+LowE 4(Ar+We) ?

Pachetul conține 3 foi de sticlă, descrise de la exterior, către interior.

  • 48: 48mm este grosimea pachetului de geam
  • 4: 4mm are o foie de geam
  • Planistar Sun: prima foaie de sticlă, de la exterior are un tratament care împiedică o parte din radiația solară să intre în casă.
  • F: Float este denumirea unei sticle fără nici un fel de tratament. Aceasta este foaia din mijloc.
  • LowE: a treia foaie de sticlă, de la interior, are un tratament care împiedică căldura să iasă afară. Numele înseamnă “emisivitate redusă”.
  • Ar: spațiul dintre sticle este umplut cu Argon.

Cum am ales să poziționăm geamurile?

Cea mai mare suprafață vitrată se află pe partea sudică a casei, iar cel mai mare geam este de 2m x 2m. Avem multă lumină naturală și multă căldură gratis. Minunat!

Am fi putut să punem geamuri multe și pe Nord, nu încurcă cu nimic, dar așa am mai redus din costuri.

Am ales să avem câteva geamuri fixe, pentru că arată fain, cumva creează iluzia unui tablou natural prin lipsa mânerului. Avem un geam mare în zona scărilor, este tot geam fix și este poziționat destul de sus. O să fie destul de greu de spălat, dar, hei, arată prea frumos așa 😁

De ce am adăugat un montant pe mijlocul geamului mare?

Mi-am dorit mult ca geamul de 2m x 2m să fie dintr-o bucată, adică fără montant pe mijloc. Am insistat de câteva ori, am zis că nu îmi pasă de costul ridicat, nu mă interesează că e mai dificil de montat (trebuie adus cu o mașinărie specială), numai să fie frumos.

Sunt două probleme care m-au făcut să renunț.

  • ca pachetul de geam să reziste în timp, are nevoie de foi mai groase de 4mm. Dacă foile sunt mai groase, spațiul dintre ele va fi mai mic, deci va fi mai puțin Argon. Asta înseamnă că pachetul de geam va fi mai puțin eficient termic.
  • dacă se sparge sticla aceea mare, este extrem de greu de înlocuit.

Așa că, am preferat să am o eficiență termică mai bună și să elimin riscul de a demonta toată tâmplăria ca să schimb geamul.

Cum și de ce am montat tâmplăria în exteriorul zidului?

Pe lângă alegerea pachetului de geam, care trebuie să îndeplinească un standard înalt de eficiență energetică, ne-a preocupat foarte mult felul în care se face montajul tâmplăriei.

Echipa cu care am lucrat este specializată în montajul tâmplăriei la standard de casă pasivă și ne-a explicat cum se face asta corect.

Primul pas este pregătirea suprafeței pe care se va monta rama geamului: glafurile trebuie să fie drepte și acoprite cu un strat de adeziv de polistiren care ajută la o mai bună lipire a benzilor de etanșare. Peste adezivul ăsta, ei au mai dat și cu un Primer.

Apoi, au prins precadrele de jur împrejur cu un adeziv puternic, dar și cu șuruburi. În unele locuri au adăugat și ancoră chimică.

Au așezat rama geamului pe precadre, au umplut golurile cu spumă cu celule închise și au etanșat totul cu benzi de etanșare, interior și exterior, și cu pastă sigilantă.

La final, au așezat sticla în ramă și au făcut mici reglaje.

Precadrele sunt niște profile de polistiren expandat, foarte dur și rezistent și se folosesc la acest tip de montaj, în exteriorul zidului, în termosistem. Așa sunt reduse la maxim punțile termice din jurul tâmplăriei.

Se poate face același tip de montaj și fără precadre. Tâmplăria este scoasă în afara zidului și prinsă în niște profile metalice. Au folosit și la noi profile metalice, în partea de jos a geamului mare și a ușilor, acolo unde tâmplăria era poziționată la nivelul plăcii de beton.

Precadrele sunt mult mai scumpe decât aceste profile metalice, iar rezultatul nu este cu mult diferit. Cumva, acele bucăți de metal pot crea ușoare punți termice, dar insesizabil, în raport cu avanajele pe care le are montajul acesta în termosistem.

Că tot am ajuns la avantaje, să vă spun și de ce am ales să montăm așa.

Undeva în preajma zidului casei și a termoizolației, între interior și exterior, există un punct de 0 grade. În funcție de materialul din care e construit zidul (cărămidă, lemn, BCA, etc.) și ținând cont de grosimea și tipul termoizolației, acest punct poate fi mai aproape sau mai departe de zid. Noi avem blocuri ceramice de 25cm și urmează o izolație exterioară din vată bazaltică de 20cm. Ca să obținem eficiența optimă, echipa a aliniat tâmplăria la punctul de 0 grade, care se află în termosistem, nu în zidărie.

Pe același principiu am montat și ușile. Avem o ușă de intrare principală și o ușă secundară pe o laterală a casei, ambele din PVC.

A fost emoționant momentul în care am primit cheile de la casă și am văzut-o cum s-a transformat după etapa asta. Arată tot mai bine și mai “gata”:-D

Urmează să facem un test de etanșare cu ușa suflantă, la care va fi prezentă și echipa, pentru a remedia eventualele probleme de etanșare.

Costuri și durată

  • Suprafața vitrată: 27,5m2 (12 buc.)
  • Durată comandă: aprox. 30 de zile
  • Durată montaj: 2 zile
  • Cost tâmplărie, materiale și montaj: 6500€

*costul precadrelor este separat și nu îl cunoaștem